Au explodat vanzarile companiei Antibiotice, in primul trimestru din acest an

antibiotice

Antibiotice SA (simbol ATB) a remis Bursei de Valori Bucureşti, raportul cuprinzând rezultatele economico-financiare aferente primului trimestru al anului 2022.

În perioada ianuarie-martie 2022 compania Antibiotice și-a desfășurat activitatea urmărind realizarea indicatorilor planificați prin  Planul de Organizare și Dezvoltare Strategică (PODS) pentru perioada 2021-2030 care vizează creșterea veniturilor și maximizarea profitabilității afacerii pe termen lung.

Antibiotice a obținut în Q1 2022 venituri din vânzări către distribuitori de 128,25 mil. lei, mai mari cu 54% în comparație cu valoarea planificată și cu 94% față de perioada similară a anului precedent (66,10 mil. lei).

Pe piața internă au fost obținute din valorificarea produselor 86,07 mil. lei, (cu 87% mai mare în comparație cu valoarea planificată), diferența de 42,18 mil lei obținându-se pe piețele internaționale (cu 14% mai mare în comparație cu valoarea planificată).

De asemenea, profitul brut înregistrat în Q1 2022 este de 11,4 mil. lei în creștere comparativ cu valoarea realizată în Q1 2021 (4,35 mil. lei).  Pentru perioada de raportare, profitul brut cumulat cu taxa clawback, respectiv 19,25 milioane lei, a determinat un randament al afacerii de 14%.

Totodată, măsurile întreprinse pentru realizarea obiectivului pe termen mediu de reducere a dependenței bancare, au determinat îmbunătățirea valorii indicatorului grad de îndatorare ajungând la 24,44% comparativ cu 28,38%, înregistrat în primul trimestru al anului 2021.

Aceste rezultate demonstrează faptul că Antibiotice a reușit în primul trimestru al anului 2022 să depașească țintele planificate privind vânzarea produselor, atât în România cât și pe piețele externe.

Antibiotice a înregistrat o creștere de vânzări în trendul pieței farmaceutice din România determintă de relansarea consumului de produse finite în perioada post-pandemie, prin strategii precum:

– vânzarea într-o structură de produse echilibrată, optimizată, ce realizează o profitabilitate superioară, atat pe segmentul hospital, cat si pe retail. Segmentul hospital, care deține o pondere semnificativă din vânzările companiei, a  înregistrat un ritm accelerat al vânzărilor dupa perioada pandemică, caracterizată de restricții privind accesul pacienților și tratarea afecțiunilor cu nevoie de internare;
– dezvoltarea și consolidarea strategiilor de brand (Nutriensa- gamă de suplimente alimentare) prin promovarea produselor pentru sănătatea familiei, creșterea calității vietii, având în vedere interesul crescut al publicului pentru o viață activă și sănătoasă. Astfel, vânzările produselor fără prescripție medicală ale companiei au înregistrat aceeași tendință de creștere, ajungând la o pondere de 26% din total vânzări.

Consolidarea vânzărilor pe piețele internaționale

Pe piețele externe, în teritoriile unde compania este prezentă, se observă o revenire treptată a consumului față de perioada similară a anului trecut. În acest context, Antibiotice și-a consolidat vânzările mai ales pentru produsele sterile injectabile pentru care este recunoscută ca un producător important la nivel mondial.

Astfel, vânzările au fost susținute de continuitatea livrărilor de produse injectabile în zonele unde au fost câștigate licitații (SUA, UK). În același timp, una dintre principalele piețe ale companiei, Vietnam, optimizează vânzările realizate în ultimii ani, chiar dacă această piață s-a confruntat cu  multe perioade de lockdown și diverse restrictii impuse de pandemie.

În același timp, s-a consolidat vânzarea substanțelor active ale companiei pe plan internațional prin strategii de repoziționare zonală, Antibiotice menținându-se pe primul loc la nivel mondial pentru producția de Nistatină (substanță activă).