Au crescut cheltuielile cu energia la Iași

ajutor incalzire

Peste 700 de milioane de lei. Atât va costa funcționarea sistemului de termoficare în acest an, la Iași. Până acum, în perioada ianuarie – septembrie, costurile necesare furnizării agentului termic au fost de peste 300 milioane lei. Partea cea mai dificilă a început în luna octombrie, odată cu încheierea contractului pentru achiziția de cărbune în valoare de 80 milioane lei. Repornirea centralei la Holboca ar fi singura salvare pentru a crește încasările la energie.

La sistemul de termoficare a Iașului sunt racordate peste 23.000 de apartamente, respectiv aproape 20% din fondul locativ existent. La acestea se adaugă câteva sute de clădiri publice și private: spitale, unități de învățământ și imobile deținute de persoane particulare.