Ați plătit o taxă pentru racordarea la gaze în ultima perioadă? Distribuitorii sunt obligați să vă înapoieze banii

Sharing is caring!

Distribuitorii de gaze trebuie să dea banii înapoi multor români care începuseră procesul de racordare, iar acum serviciul e gratuit.

Noul ordin ANRE 178/2020, care aprobă regulamentul de racordare, cel care stabilește că racordarea este gratuită, are un capitol de dispoziții tranzitorii care îi interesează direct pe cei care au început procesul de racordare, dar nu l-au finalizat, scrie economica.net.

În primul rând, chiar dacă cererile de racordare au fost depuse la operatorul de distribuție înainte de data la care noul regulament a intrat în vigoare, oamenii care se află în această situație trebuie să știe că racordarea va continua pe baza acestui regulament. Adică va fi gratuită și pentru ei.

Și mai important, unii dintre oamenii aflați în această situație vor primi înapoi banii plătiți deja. “Tarifele de racordare încasate în baza cererilor de racordare formulate ulterior datei de 30 iulie 2020 și pentru care nu s-a încheiat contract de racordare se returnează solicitanților în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament”, scrie în ordinul ANRE.

shares