Ateneul Național din Iași preia o clădire istorică de pe strada Cuza Vodă. Imobilul intră într-un amplu proces de restaurare
O nouă clădire istorică din centrul Iașului primește o șansă la salvare. Imobilul situat pe strada Cuza Vodă nr. 42 a fost preluat oficial în administrarea Ateneului Național din Iași și urmează să fie pregătit pentru reintroducerea în circuitul cultural al orașului.
Clădirea, afectată de trecerea timpului și de perioada în care a fost închiriată, necesită intervenții importante de consolidare, restaurare și punere în siguranță. Reprezentanții Ateneului Național din Iași anunță că primele măsuri vor începe în perioada următoare.
Printre priorități se numără igienizarea spațiilor, securizarea elementelor arhitecturale și realizarea documentației tehnice necesare. Vor fi efectuate expertize și studii care să stea la baza viitorului proiect de restaurare.
În etapa următoare urmează să fie stabilite și prezentate public sursele de finanțare, valoarea investiției și calendarul lucrărilor.
Managerul Ateneului Național din Iași, Andrei Apreotesei, consideră preluarea imobilului un prim pas important pentru protejarea patrimoniului arhitectural al orașului.
„Preluarea imobilului de pe strada Cuza Vodă nr. 42 de către Ateneul Național reprezintă primul pas dintr-un proces esențial de salvare a arhitecturii vechi din această zonă simbolică a Iașului”, a declarat Andrei Apreotesei.
Prin acest proiect, clădirea istorică de pe strada Cuza Vodă ar urma să fie readusă la viață și valorificată în cadrul circuitului cultural ieșean.