Ateliere de mărțișoare la Penitenciarul Vaslui

martisoare-penitenciar1-scaled

foto: vremeanoua

În Penitenciarul Vaslui au fost organizate trei ateliere de confecționat mărțișoare, în baza protocoalelor de colaborare semnate cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui și Asociația „Bujorii” din Laza, relatează Vremea Nouă.

„Promovarea artei populare tradiționale în mediul penitenciar reprezintă o modalitate directă și eficientă de educare în spiritul atașamentului față de valorile morale ale poporului român, față de tradițiile și obiceiurile vechi, valorificând astfel funcțiile mărțișorului că element de patrimoniu. (…) Mulți dintre deținuți își descoperă talente, aptitudini, care pot deveni preocupări și, de ce nu, o sursă de venit”, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului, comisar-șef Nicolae Toma.