Asociatia Inginerilor Constructori, la 48 ani de la cutremur: “Expertizarea și consolidarea pot salva atât vieți, cât și patrimoniu, atunci când sunt făcute corect!”
La 48 de ani de la cutremurul care a marcat conștiința colectivă, Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS), vocea de referință a inginerilor constructori proiectanți de structuri, oferă clarificări esențiale despre miturile care persistă în percepția publică privind încadrările în clase de risc seismic și expertizele tehnice.
“Când vorbim despre siguranța clădirilor noastre la cutremur, adevărul stă în detalii, nu în aparențe. Fisurile din pereți sunt frecvent doar mărturii ale mișcărilor naturale ale unor clădiri care ‘respiră’ odată cu anotimpurile, iar vechimea unei construcții spune doar o parte din poveste”, a precizat AICPS.
Printre cele mai periculoase mituri identificate de inginerii proiectanți de structuri se numără credința că „există clădiri fără risc seismic”. În realitate fiecare clădire se încadrează, după expertizare, într-una dintre cele patru clase de risc seismic stabilite prin lege: de la RsI (cele mai vulnerabile) până la RsIV (caracteristică clădirilor noi, conforme cu normativele actuale). O clădire neîncadrată înseamnă simplu că nu a fost expertizată, nu că ar fi “fără risc”.
Un alt mit răspândit este că “se poate expertiza seismic doar apartamentul meu din bloc”. AICPS subliniază că expertizele tehnice pentru evaluarea seismică, cu stabilirea unei clase de risc seismic, sunt întotdeauna analize de ansamblu, care necesită investigarea tuturor elementelor structurale și nestructurale din întreg imobilul. Orice opinie bazată doar pe analiza unui apartament izolat poate fi nu doar inexactă, ci și periculoasă.
O confuzie frecventă privește și vechile clasificări în categorii de urgență. Clădirile încadrate în categorii U2 sau U3 nu sunt neapărat mai sigure decât cele din U1. Toate aceste categorii indicau necesitatea consolidării, de la momentul expertizei, într-un interval specific – 2, 5 sau 10 ani – nu grade diferite de vulnerabilitate. Aceste termene sunt acum depășite cu decenii.
Pentru o înțelegere corectă a situației, AICPS explică diferența dintre sistemele de clasificare astfel: normativul actual P100-3/2019 stabilește patru clase de risc seismic (RsI, RsII, RsIII, RsIV), reflectând gradul de vulnerabilitate structurală, în timp ce vechile categorii de urgență (U1, U2, U3), stabilite în anii ’90 conform unui normativ care nu mai este în vigoare, indicau termene pentru consolidare. Vechile categorii de urgență (U1, U2, U3) nu pot fi echivalate automat cu clasele actuale, fiind necesară o nouă expertiză pentru încadrarea corectă.
AICPS atrage atenția că expertiza tehnică nu este o simplă formalitate administrativă, ci un proces riguros bazat pe calcule complexe și analize aprofundate, care vizează protejarea vieților și a patrimoniului în toate regiunile din România.
O expertiză tehnică poate face lumină în cazul mitului deja clasic conform căruia „clădirile care au trecut prin cutremurul din 1977 fără avarii sunt sigure și astăzi”. În aproape jumătate de secol, structurile s-au degradat natural, iar cutremurele nu „călesc” clădirile, ci le slăbesc progresiv.
Un alt mit spune că: „Clădirile construite înainte de 1989 sunt mai sigure și mai rezistente decât cele noi”. Deși există suspiciuni privind calitatea unor construcții recente, deficiențe similare au existat și înainte de 1989, devenind mai frecvente după 1985. În favoarea clădirilor contemporane stau însă evoluția codurilor de proiectare, materialele superioare și vârsta mai mică.
Normativele tehnice au evoluat constant în ultimii 35 de ani, fiecare actualizare aducând standarde de siguranță mai riguroase. Deși tehnologiile de investigare s-au perfecționat, expertizele tehnice de astăzi nu pot reclasifica favorabil concluziile emise în anii ’90. Este foarte posibil ca încadrarea într-o clasă de risc seismic efectuată în zilele noastre să fie mai defavorabilă față de încadrările din acei ani.
O confuzie importantă vizează cine poate realiza expertize tehnice. Doar inginerii care dețin atestatul de expert tehnic eliberat de minister, după minimum 12 ani de experiență și examene complexe, pot emite legal astfel de documente. Pentru siguranța investiției lor, AICPS recomandă proprietarilor să verifice în lista experților tehnici de pe site-ul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației că specialiștii cu care lucrează au atestarea corespunzătoare.
În funcție de caracteristici specifice clădirii și intervenției propuse, expertiza tehnică poate fi locală sau globală, aceasta din urmă incluzând și evaluarea seismică completă. Orice intervenție, la o clădire existentă, care necesită autorizație de construire, impune și realizarea unei expertize tehnice.
Procesul de expertizare presupune colectarea unui set de informații, printre care: investigații în fiecare unitate locativă, măsurători ale elementelor structurale, decopertări pentru identificarea elementelor ascunse, cercetări geotehnice, săpături pentru examinarea fundațiilor, încercări pe materialele structurale pentru identificarea proprietăților mecanice ale acestora, la fața locului sau prin teste de laborator.
În funcție de rezultatele analizelor și a evaluărilor efectuate, expertul tehnic stabilește dacă intervențiile dorite sunt posibile și recomandă măsurile tehnice necesare pentru realizarea acestora în condiții de siguranță.
Supraviețuirea unui cutremur trecut nu garantează imunitate pentru viitor a unei clădiri în fața cutremurelor, dar nici nu înseamnă condamnare – expertizarea și consolidarea pot salva atât vieți, cât și patrimoniu, atunci când sunt făcute corect.
About The Author
