Asistentele medicale, din cabinetele școlare, au fost detașate la Direcția de Sănătate Publică Iași

Direcția de Sănătate Publică Iași a primit o mână de ajutor din partea Primăriei Municipiului Pașcani, în contextul epidemiei cu SARS-CoV-2.

Cele cinci asistente medicale și o soră medicală, care lucrează în cadrul cabinetelor de medicină școlară, au fost detașate pentru 30 de zile la DSP Iași.

Dispoziția de primar a fost semnată pe 27 noiembrie, iar cele șase angajate ale Primăriei vor ajuta la întocmirea de anchete epidemiologice.

În cazul în care activitatea didactică nu va fi reluată în școli, este posibil ca aceste detașări să fie reînnoite la fiecare 30 de zile.

Demersul este făcut după ce ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că în fiecare judeţ au fost detaşaţi la Direcţiile de Sănătate Publică medici şi asistenţi de medicină şcolară, care să ajute la derularea anchetelor epidemiologice.

Sursa: newspascani.com