Asistență pentru un viitor sănătos al pregătirii și educației vocaționale din România

WhatsApp Image 2022-03-21 at 15.44.30 (1)

Într-un context în care Europa se confruntă cu teme ca pandemia Covid-19 sau tragedia din Ucraina,
o instituție de învățământ din România formează sute de muncitori calificați, pentru a activa în prima
linie, susținând sistemul de sănătate din regiune. De altfel, într-o vreme în care sistemele de sănătate
europene caută „eroi”, Fundația Ecologică Green (FEG) încearcă să-i producă, fiind o „fabrică de eroi”.
Unul dintre eroii „produși” de această instituție este Mădălina Bejușca, studentă în anul III în cadrul
departamentului de asistență medicală din FEG.

„Să fiu asistentă medicală este, pentru mine, mult mai mult decât a avea un loc de muncă sau chiar o
profesie”
, spune Mădălina. „Este o aventură, un proces de învățare continuu, la care vreau să mă
angajez, fără teamă, zi de zi”.

„Aventura” Mădălinei a făcut-o să activeze în prima linie, în timpul pandemiei. A fost un test, pe care
l-a acceptat cu drag.

„Cu toții, mai ales personalul medical și pacienții, au trecut prin momente grele în ultimii doi ani”,
spune Mădălina. „Chiar dacă toți cei din spital erau îngroziți de virus, au muncit ore întregi, în fiecare
zi și au luptat pentru a salva vieți. Timp de 14 luni, am învățat ce înseamnă să fii asistentă medicală și
cum arată eroii în realitate. În realitate nu poartă pelerine, uneori poartă halate albe
.

Exodul de talente din România

Sistemul sanitar din România nu are deasupra capului doar această sabie, cu două tăișuri, respectiv
pandemia Covid și actuala criză umanitară. În ultimii ani, a mai apărut și un deficit acut pe piața forței
de muncă, cu implicații asupra mai multor sectoare, inclusiv în domeniul medical. Problema a fost
identificată cu mulți ani în urmă de sindicate din sectorul public, care au remarcat un exod masiv de
profesioniști din domeniul sănătății, în primă fază medici, iar ulterior, lucrători din domeniul medical,
cu calificare medie, inclusiv asistente medicale.

Salariile mici, care atrăgeau cândva investitori în România au devenit acum un dezavantaj, dat fiind
faptul că forța de muncă calificată părăsește țara, drept urmare, circa 81% dintre angajatori declară
că întâmpină dificultăți în ocuparea posturilor vacante. Astfel, estimările arată că România a pierdut
doar în ultimul deceniu resurse umane care constau între patru și cinci milioane de persoane active.
Piața muncii din România se confruntă cu două dificultăți în perioada post-pandemică.

În primul rând, țara are nevoie să continue pe calea creșterii economice continue, pentru a motiva angajații să rămână, prin asigurarea venitului și a unor condiții optime. În al doilea rând, sistemul trebuie să se asigure că forța de muncă în formare dezvoltă aptitudinile solicitate de angajatori. În perioada
petrecută la FEG, Mădălina s-a bucurat de experiența muncii și studiului în străinătate, grație unui
proiect Erasmus+, oferit de UE.

„Am avut șansa de a fi aleasă să particip într-un proiect de schimb de bune practici pentru excelență
(ExPrax), în noiembrie 2021, când am petrecut o săptămână în Portugalia, alături de asistenți medicali
în formare, din patru țări europene”
, spune Mădălina. „A fost o expriență grozavă; am învățat atât de
multe, mai ales despre comunicarea cu pacienții și despre cum este să lucrezi ca asistentă în alte țări”.
Chiar și după această experiență, Mădălina e convinsă că viitorul ei este asociat țării natale.
„Îmi doresc să rămân în România după absolvire și să lucrez, pentru că pot găsi oportunități grozave
și aici”
, spune Mădălina.

Cum poate educația și formarea profesională să revitalizeze piața muncii din România. FEG are sediul la Iași, România, și gestionează o rețea de 16 școli tehnice postliceale și centre de
formare pentru adulți.

Fundația îndrumă peste 830 de studenți în pregătirea pentru o varietate de cariere în contabilitate,
domeniul bancar, înfrumusețare, control vamal sau design interior. Oricum, potrivit Irinei Stanciu,
director programe europene FEG, contribuția cea mai puternică a fundației este vizibilă în domeniul
asistenței medicale.

„Peste 600 dintre studenții noștri sunt calificați pentru a deveni asistenți medicali în diverse domenii”,
spune Irina. „Departamentul de asistență medicală este activ în 3 centre, unul dintre ele echipat cu săli
de demonstrație și laboratoare moderne”.

Irina subliniază că mixul dintre calitatea predării, accesul la facilități moderne și la o serie de activități
extracuriculare oferite de FEG, fac din această unitate cea mai bună alternativă privată la învățământul
public din țară. FEG se axează pe formarea abilităților practice, digitale și a competențelor de bază
necesare reușitei la locul de muncă.

Participarea FEG la Săptămâna Europeană pentru pregătirea vocațională (European Vocational Skills Week)
Fundația este membră a Forumului European pentru Educație și Formare Profesională (EFVET) încă
din 2004, iar în 2019 a devenit membră a Alianței Europene pentru Ucenicie (EAfA).

Ca parte a implicării în educația și formarea profesională, FEG participă la European Vocational Skills
Week (EVSW) încă din 2016, organizând activități la nivel local și luând parte la evenimente
internaționale organizate cu această ocazie.

„Evenimentele locale au ca scop creșterea vizibilității și îmbunătățirea modului în care este percepută
educația și formarea profesională”
, declară Irina. „Evenimentele se bucură de implicarea multor
organizații, spitale, companii farmaceutice, Serviciile Naționale Vamale, companii din domeniul
construcțiilor sau IT, companii internaționale de recrutare în domeniul sănătății, Autoritatea Antidrog,
un centru pentru vârstnici și mulți parteneri locali”.

La ediția precedentă EVSW, cea din 2020, „au fost implicate peste 500 de persoane, iar atmosfera a
fost incredibilă”
, spune Irina. „Pentru a celebra implicarea FEG în EVSW, instituția a creat un website
care oferă informații despre activitățile anuale, plus acces la o serie de scurtmetraje”.

Pentru revenirea EVSW în 2022, FEG își propune să organizeze o serie amplă de evenimente. Ca
urmare a anulării evenimentelor în 2021, pe fondul pandemiei Covid-19, EVSW a fost amânată, la nivel
european, pentru perioada 16-20 mai 2022.

De asemenea, FEG este parte din peste 45 de proiecte europene, printre care 32 de proiecte de
mobilitate, prin care sunt oferite studenților și profesorilor oportunități de a călători și studia în state
membre UE. FEG a organizat Carta de Mobilitate Erasmus+ VET între 2015 și 2020, iar în 2021 a primit
acreditarea Erasmus+ în domeniul educației și formării profesionale.