Asigurări de 100.000 euro pentru caii Poliției Locale, în cazuri de omor sau distrugeri

Politia-Locala-calare-Iasi-696x392

Șefii Poliției Locale au lansat o scrisoare de intenție în vederea achiziției de servicii de asigurări de răspundere civilă a proprietarilor sau deținătorilor de animale pentru cele 10 cabaline pe care le deține această structură, aflate în grija Serviciului Poliția Locală Călare a Poliției Locale Iași.

”Poliția Locală lași deține 10 cabaline de rasă, cu care desfășoară activitatea de patrulare pe raza Municipiului lași, cu scopul de a menține ordinea și liniștea publică și pentru a preveni acțiunile violente stradale. Având în vedere că în zonele în care sunt prezente echipajele ecvestre ale Poliției Locale lași, traficul pietonal și auto este intens, există riscul de a produce daune terților prin fapta cailor. Ne dorim să acoperim aceste riscuri printr-o asigurare de răspundere civilă”, motivează șefii Poliției Locale.

Asigurările de 100.000 euro acoperă și cazurile de omor. Potrivit riscurilor și a cheltuielilor asociate, descrise de polițiștii locali, care ar urma să fie acoperite prin aceste servicii de asigurare, acestea merg de la deces sau vătămare corporală a persoanelor, până la rănirea sau uciderea altor animale, ori daune materiale cauzate bunurilor terților.

Cheltuielile acoperite de asigurare sunt cele efectuate de către asigurat în procesul civil, daca a fost obligat la desdăunare (inclusiv in cazul în care acțiunea penală pusă în mișcare mai este judecată, iar acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale), decurgând din evenimente asigurate produse în perioada de valabilitate a poliței a cărei valoare va fi de 45.000 lei pe cap de cabalină, în timp ce prima de asigurare maximă pentru un an va mai adăuga 1000 de lei pe an, pe cap de cabalină. Aceste asigurări ar urma să fie aplicabile cu 1 ianuarie 2023.