Artizani și meșteri populari din țară au venit la Iași

WhatsApp Image 2022-11-03 at 11.43.14

Timp de patru zile Iașul este gazda Târgului Național pentru Artizanat și Meșteșuguri 2022. Artizani și meșteri populari veniți din toate colțurile tării au venit cu diferite tipuri de produse pentru a promova tradițiile populare românești. Tot în cadrul evenimentului, aceștia au organizat și ateliere în care le-au explicat pas cu pas celor interesați cum se realizează o ie sau un covor țesut manual.

Iubitorii de artă şi folclor pot descoperi zilele acestea o parte din tradițiile românești. Târgul Național pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2022 a fost organizat anul acesta la Iași și s-a bucurat de prezența artiștilor din toata regiunea Moldovei. Maria Otavă este din Neamț și a venit la târg pentru a-i învăța pe cei tineri cum se folosește ața si acul pentru a crea maști, ii sau păpuși.

Ieșenii pot găsi cămăși tradiționale, catrințe, ciorapi, baticuri, ceea ce ține de costumul popular, păpuși, toate sunt confecționate manual, cu ceramică, trăistuțe. Se apropie sărbătorile de iarnă și se merge cu colindatul, cu uratul și fiecare trebuie să aibă o trăistuță în casă. Noi nu am venit la dumneavoastră doar sa vindem. Noi am venit să le promovam. Să vadă tineretul care vine după noi ce este un lucru lucrat de mână, cu tehnici vechi, cum lucrau bunicii noștri, străbunicii, să înțeleagă că un lucru făcut de mână este o foarte mare valoare pentru noi, a spus Maria Otavă, meșteșugar Neamț.

Prezent la eveniment a fost si ministrul Antreprenoriatului și Turismului care dorește sa elaboreze o nouă strategie de promovare a culturii tradiționale românești peste hotare.

Activitatea de promovare pe termen lung va fi preluată de OMD-uride, acele organizații de management ale organizațiilor pentru care am finalizat în sfârșit după 12 ani zile legislația. Atât Ordonanța de urgență si ordinul de ministru. De la publicarea nî Monitorul Oficial, ministerul a făcut echipe itinerante și ne-am deplasat în cele opt viitoare OMD-uri regionale pentru a face instruiri cu reprezentanții industriei și administrația locala pentru a începe constituirea OMD-urior, a declarat Constantin Daniel Cadariu, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Vizitatorii vor putea participa la ateliere de lucru în cadrul cărora vor afla cum se pregătesc și se obțin covoarele țesute manual, tapițeriile sau oalele din ceramică.