Artificiile si petardele, fenomen greu de combatut in decembrie

In luna decembrie autoritatile se confrunta cu un fenomen greu de explicat, al materialelor pirotehnice care invadeaza pietele din majoritatea oraselor. Doar in aceasta luna, politistii din Galati au indisponibilizat 2365 kilograme de materiale pirotehnice cu o valoare de piata de 122.000 lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Galați au efectuat 11 percheziții domiciliare pe raza județului Galați, atât în mediul urban, cât și rural, la locuințele unor persoane bănuite că dețin fără drept obiecte pirotehnice, în vederea comercializării către publicul larg.

De asemenea, au depistat în flagrant delict 12 persoane care ofereau spre vânzare fără drept articole pirotehnice, în diferite zone din municipiul Galați. Au fost intocmite 18 dosare penale.

In judetul Suceava, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei au confiscat ieri peste 65 de kg de articole pirotehnice iar cei din Gura Humorului, peste 50 kilograme.

Potrivit legii, persoanele care achiziționează sau utilizează petarde respectă vârsta minimă impusă de lege, respectiv vârsta de 16 ani în cazul deținerii și utilizării articolelor pirotehnice din categoria I și 18 ani în cazul achiziționării acestora.

Tentația copiilor pentru a folosi astfel de materiale este foarte mare, în special în această perioadă, iar manevrarea defectuoasă a acestora poate conduce la evenimente grave: rănirea membrelor, caz în care se poate ajunge până la amputare, arsuri la nivelul feței sau corpului ori afectarea auzului sau văzului. Un copil de 13 ani din judetul Vaslui a ramas fara un ochi dupa ce s-a jucat cu o petarda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *