Armata americană, donație pentru sistemul medical din Botoșani

14630492

Directia de Sanatate Publica Botosani a primit astazi o importanta donatie din partea Armatei Statelor Unite ale Americii. Ajutorul consta in dezinfectanti, masti pentru adulti si copii si produse de igiena personala, ce urmeaza sa fie distribuite in zone defavorizate ale judetului.

Reprezentantul armatei SUA, lt. col. Bradford Stark împreună cu un reprezentant al Ambasadei SUA în România s-au întâlnit astăzi cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, medicul Monica Adăscăliţei, dar şi cu prefectul Dan Nechifor. Aceștia au vorbit despre ajutorul umanitar oferit judeţului Botoşani prin programul de asistenţă umanitară.

lt. col. Bradford Stark, reprezentant armata SUA

„Articole din acest ajutor umanitar sunt dezinfectanţi, măşti pentru adulţi şi copii, articole de igienă, pe care vă rugăm să ne ajutaţi să le distribuim către şcolile din satele din judeţul Botoşani.”

Donaţia, în valoare de aproximativ 10.000 de dolari a fost făcută în cadrul unui program european de ajutorare a persoanelor defavorizate. Reprezentanţii DSP Botoșani, şi-au exprimat mulțumirea față de ajutorul acordat.

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani

Sper să avem în continuare o colaborare extraordinară pentru că ştiu că dumneavoastră, de-a lungul anilor, aţi sprijinit judeţul Botoşani. Inclusiv am înţeles că, în ultimii ani, au fost şi medici americani care au venit şi au făcut activitate pro bono pentru copiii cu probleme de sănătate la Spitalul de Pediatrie şi ne-am bucura dacă s-ar putea, după pandemie, să îi readucem la noi, să ne sprijne în activitatea medicală.”

Comandamentul european a mai desfăşurat proiecte umanitare în judeţul Botoşani în localitatile Racovăţ, Avrămeni şi Sărata, unde s-au renovat şcoli.