Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte 150.000 de sticle cu agheasmă pentru Bobotează

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat că 150.000 de sticle cu apă sfinţită sunt pregătite pentru Bobotează, precizând că slujba va avea loc, ca şi anul trecut, în Portul Tomis, iar la manifestarea religioasă sunt aşteptate 20.000 de persoane.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că etichetarea sticlelor cu apă sfinţită a început încă de anul trecut.

„Pregătim Boboteaza. Boboteaza este sărbătoare mare, cosmică, plină de daruri şi având atâta apă aici la malul mării, noi pregătim Boboteaza cu mult belşug de apă care se sfinţeşte. Anul acesta pregătim 150.000 de sticle, sunt în curs de etichetare, chiar dinainte de noul an am început etichetarea acestor sticle pentru că numai să numeri până la 150.000 îţi ia mult timp, dar să mai şi lucrezi fiecare sticlă în parte”, a transmis ÎPS Teodosie.

El a precizat că slujba de Bobotează va fi oficiată în Portul Tomis, acolo unde s-a desfăşurat şi anul trecut.

„Avem bucuria să vă spunem că ne-am pregătit de Bobotează, ca în fiecare an şi poate chiar mai bine. Va fi Boboteaza în Portul Tomis întrucât la Cazino este şantier. Dar cred că va fi bine, acolo am început acum 20 de ani, la Boboteaza din anul 2002, acolo am început, în Portul Tomis, şi iată şi anul acesta vom fi acolo. Este o Bobotează cu temperaturi mai ridicate, aşa a fost voia lui Dumnezeu, dar important este să fie ridicate temperaturile în sufletul nostru, să ardem de credinţă, de dragostea de Dumnezeu şi să răspândim în jurul nostru căldură, armonie şi multă bucurie pentru că darurile care vin la Bobotează sunt darurile Duhului Sfânt, care ne-aduc pace, bună înţelegere, ne-aduc daruri pentru sufletele noastre. Deşi luăm în trupul nostru apa sfinţită, se sfinţeşte şi sufletul pentru că apa sfinţită este nestricăcioasă, plină de darurile Duhului Sfânt”, a precizat Arhiepiscopul Tomisului.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!