ARF a scos pe Bursa de Marfuri alte 25 de trenuri noi. O parte din ele vor fi introduse pe 4 rute din Moldova

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis către Bursa Română de Mărfuri (BRM) documentația necesară (Caietul de sarcini și Anexa – Modelul de Contract de servicii), în vederea atribuirii prin procedură competitivă a următoarelor două contracte de servicii publice de transport feroviar din România.

La data de 31.05.2023, ARF a comunicat BRM actele necesare derulării prin procedură competitivă a primelor contracte de servicii publice de transport feroviar din România, licitație adjudecată de către operatorul public de transport feroviar de călători SNTFC CFR Călători SA.

Obiectivul principal al organizării acestui tip de licitații îl constituie stabilirea cerințelor și a condițiilor tehnico-economice, în vederea selectării operatorului de transport feroviar de călători care trebuie să respecte îndeplinirea obligațiilor de serviciu public de transport feroviar de călători, prevăzute în cadrul celor 2 contracte de servicii publice.

Acestea au o valabilitate de maximum 60 de luni și vor include un număr de trenuri și rute de circulație, detaliate pe cele două loturi astfel:

13 trenuri și 4 rute, respectiv: București Nord – Brașov – Cluj Napoca, București Nord – Brașov, Brașov – Deda – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord;

12 trenuri și 4 rute, respectiv: București Nord – Suceava, București Nord – Iași, București Nord – Galați, Iași – Cluj Napoca.

În acest sens, ARF va organiza, la expirarea contractului, o altă licitație pentru asigurarea continuității serviciilor de transport feroviar de călători, iar trenurile urmează a fi predate noului operator care și-a adjudecat această procedură competitivă.

Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA, iar finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile (85%) și de la Bugetul de stat (15%).

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Craiova, București Nord – Craiova – Timișoara Nord – Arad, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara Nord, București Nord – Craiova – Petroșani – Deva, București Nord – Brașov – Cluj Napoca, București Nord – Brașov, Brașov – Deda – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord, București Nord – Suceava, București Nord – Iași, București Nord – Galați, Iași – Cluj Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *