Arbitrii ieșeni Vlad Ciobanu și Bogdan Hanceariuc, în preliminariile Campionatului Mondial de futsal din 2024

WhatsApp Image 2022-11-05 at 11.24.42

Futsalul românesc va fi reprezentat de o echipă de arbitri în cadrul etapei a IV-a a grupelor din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2024.

Astfel, partida din cadrul grupei a VII-a dintre Croația și Israel va fi condusă de ieșenii Vlad Ciobanu și Bogdan Hanceariuc, al treilea oficial fiind desemnat piteșteanul Liviu Chița. Cronometror pentru această întâlnire va fi croatul Nikola Jelic.

Pentru aceste meci, observator pentru arbitri a fost delegatSilvo Borosak (Slovenia), iar oficial de joc din partea forului organizatorSergio Lopez Andujar Alonso (Spania).

Jocul se va disputa în data de 8 noiembrie, cu începere de la ora 20.00 în sala Arena din Varadzin (Croația).

Cei trei arbitri internaționali români au mai arbitrat în această toamnă un alt joc din cadrul preliminariilor pentru calificarea la Campionatul Mondial, fiind delegați în aceeași formulă la jocul Norvegia – Serbia (2-4), contând pentru etapa a II-a.

De asemenea, Vlad Ciobanu a condus recent meciuri din cadrul Main Round al UEFA Futsal Champions League. Ieșeanul a arbitrat jocuri din cadrul grupei a VI-a din care au făcut parte campioanele Poloniei (echipa calificată în Elite Round), Belarusului, Danemarcei și Kosovo.