Aproximativ 800 de dosare au fost acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2021

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat o nouă listă cuprinzând 775 persoane fizice aprobate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2021.
”Până la această dată au fost aprobate 2.519 cereri de finanțare. În continuare, vom depune toate eforturile pentru evaluarea și publicarea dosarelor beneficiarilor într-un ritm accelerat”, a precizat Laurențiu Adrian Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice, beneficiarii obțin până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de minimum de 3kW.
Listele dosarelor aprobate în cadrul programului sunt publicate pe site-ul: www.afm.ro, la secțiunea aferentă Programului Casa Verde Fotovoltaice.