Aproape jumate dintre medicii de familie au incheiat contracte cu CJAS Iasi pentru efectuarea testelor Covid

cjas-iasi

Conform informațiilor puse la dispoziție de conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, 161 de medici de familie au încheiat contracte pentru efectuarea de teste COVID, din cei aproximativ 400 de medici de familie din județ.

Lista cu medicii de familie care au încheiat contracte pentru efectuarea de teste COVID este actualizată periodic și este publicată pe site-ul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

În ceea ce privește testele antigen pentru elevi, au ajuns la Iași 430.000 de teste care au fost deja distribuite către unitățile de învățământ, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite încă 100.000 de teste. Aceste teste asigură necesarul inclusiv pentru săptămâna viitoare.

Totodată, în aceste zile au ajuns la Iași și în jur de 800.000 de măști, urmând să mai ajungă alte peste 200.000 măști, toate pentru Inspectoratul Școlar.