Aproape 500 de suceveni au murit din cauza coronavirusului

covid19

Județul Suceava avea ieri 489 de decese asociate Covid-19, ceea ce înseamnă 7,2% din numărul de morți de la nivel național. Mai exact, în România se înregistrau ieri, conform datelor oficiale puse la dispoziție de autorități, 6.764 de persoane decedate ca urmare a faptului că s-au infectat și cu noul coronavirus.

Procentul este în scădere față de perioada de început a pandemiei. La un moment dat, acest procent era de două ori mai mare, lucru de înțeles de altfel, având în vedere că județul Suceava și în special municipiul Suceava au fost în prima linie a frontului pandemic., scrie Monitorul de Suceava.

Din păcate, virusul a revenit în forță, iar numărul cazurilor de infectare crește de la o zi la alta, numărul paturilor din spitale, în special în secțiile de Anestezie Terapie Intensivă, fiind tot mai puține, ceea ce înseamnă că riscul pentru pacienții care fac o formă mai severă a bolii este tot mai mare.