Aproape 2.000 de sancțiuni aplicate de polițiștii ieșeni în ultima săptămână

politia_46146200

În perioada 30.11-06.12.2020, polițiștii ieşeni au intervenit la peste 700 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.

Au fost aplicate peste 1.900 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 150 de infracțiuni.

În perioada 30.11-06.12.2020, poliţiştii au acționat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate  acțiuni și s-a intervenit la 737 de evenimente, dintre care  613 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 159 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.947 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 485 conform Legii nr. 61/1991, 981 conform OUG  nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri în cuantum de 644.685 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 89 de permise de conducere (10 pentru alcool, 36 pentru viteză) şi au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.