Aproape 14.000 de fermieri din Botoșani au primit subvenții de circa 18 milioane de euro în campania 2022

agricultura-1000x600

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură–Centrul Județean Botoșani vă informează că, din totalul cererilor depuse pentru campania 2022 (29.318 cereri), la nivelul Județului Botoșani au fost deja autorizați la plată un număr de 13.801 fermieri cu suma totală de 17.845.399,07 euro.

Precizăm că avem în lucru un număr de 5788 dosare care vor intra la plată în perioada imediat următoare. Dosarele/cererile care, momentan nu pot fi autorizate pentru plată sunt cele eșantionate la controlul prin teledetecție, existând astfel un un număr 497 fermieri selectați pentru acest control.

De asemenea, vă comunicăm că un număr de 2970 fermieri care nu au fost selectați la teledetectie, dar care fac parte din site-l pentru control vor fi autoriați la plată doar după finalizarea controlului fermierilor esantionati. Există și un număr de 48 fermieri  selectați pentru controlul clasic pe teren  scop ECO – GAEC IARNA, prin care 20%  din suprafața terenului arabil a exploatației trebuie însămânțată cu lucerna, culturi de toamnă sau lăsat nearat.

La momentul prezent Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură–Centrul Județean Botoșani se situează pe locul 5 la nivel național, în ceea ce privește soluționarea dosarelor pentru subvenții raportat la numărul de cereri înregistrate.

Pe această cale, în scopul eficientizării și optimizării procedurii de autorizare la plată, adresăm rugămintea către fermieri ca, atunci când aceștia sunt contactați de către angajații APIA, să prezinte în timp util documentația necesară astfel încât să nu existe întârzieri la plată.