Aproape 100 de kg de articole pirotehnice confiscate de polițiștii ieșeni

articole pirotehnice

La data de 28 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Servicului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Iaşi şi Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale Iaşi şi Serviciului Criminalistic Iaşi, au efectuat acţiuni şi controale, care au avut scopul de prevenire şi de combatere a oricăror evenimente negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri), generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2020/2021.       

De asemenea, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, la domiciliul unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Iaşi, care ar fi oferit, fără drept, spre comercializare articole pirotehnice.

Totodată, un bărbat de 58 de ani a fost depistat în timp ce oferea spre comercilizare articole pirotehnice pentru care nu deţinea autorizaţie.

În urma neregulilor constatate, au fost întocmite două dosare penale, conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării, aproximativ 92 kilograme de articole pirotehnice, în valoare de 5.500 de lei.