Apel către toți cei care pot ajuta refugiații de la Aeroportul Iași

275462639_322603219899748_1157300286968226977_n

Situația conflictuală din Ucraina face ca numărul refugiaților la Iași să crească de la o zi la alta. Mare parte dintre ei ajung cu trenul de la Chișinău și vin direct la Aeroport, unde rămân și câteva ore bune pentru a lua avionul spre alte destinații.

„Am reușit, până în prezent, cu sprijinul Destination IAȘI, să mobilizăm parteneri locali care au adus la aeroport alimente, apă, mâncare, produse de igienă etc. Ajutorul lor a fost de neprețuit. Vă mulțumim încă o dată! Mulțumim și ieșenilor cu suflet mare care au făcut donații. Dar eforturile noastre nu se pot opri aici – facem un apel către toți cei care ne pot sprijini în aceste zile dar și în perioada ce urmează”, transmit reprezentanții Aeroportului Iași.

Este nevoie în continuare de apă, cafea, ceai și produse alimentare ambalat. Acestea pot fi depozitate în cortul Inspectoratului pentur Situații de Urgență, amplasat în parcarea marea. Mâncarea gătită (caldă), produsele de patiserie pot fi aduse în terminalul T3 (Sosiri), între orele 12.00 – 15.00, când pasagerii din Ucraina ajung la aeroport.

Firmele care doresc să se alăture ne pot scrie pe adresa: marketing@aeroport.ro.