ApaVital își va orienta strategia de investiții către combaterea efectelor secetei

apavital

Decizii importante au fost luate, ieri, în cadrul ședinței membrilor AGA ARSACIS, la care au participat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, și Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al CJ.
Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal a împuternicit ApaVital să pună accent pe investițiile care să majoreze capacitatea de răspuns la secetă.

Compania a întocmit o listă de obiective în care trebuie investit cu prioritate şi a cerut sprijinul primăriilor pentru realizarea lor. Este vorba despre stații de tratare, construirea de rezervoare şi stații de pompare, realizarea de conducte de aducțiune pentru suplimentarea debitelor de apă. Proiectele vor rezolva problemele comunităților din Paşcani, Podu Iloaiei, Miroslava, Coarnele Caprei, Fântânele, Andrieşeni, Horleşti, Focuri şi Mogoşeşti.

În plus, membrii ARSACIS au solicitat Consiliului Județean Iași să facă demersurile necesare pentru trecerea în patrimoniul județului a prizei de apă Oprișeni, aflată în proprietatea ABA Prut, și a sursei de apă de la Răchiteni, care este gestionată de ABA Siret. Consiliul Județean va investi, de asemenea, în perioada următoare în identificarea unor noi surse de apă care să soluționeze problema întreruperilor de furnizare în verile călduroase.În prezent, ApaVital este nevoită să furnizeze apă cu program în 17 comune și în municipiul Pașcani.

În cadrul întâlnirii de ieri s-a mai stabilit ca ApaVital şi primăriile din ARSACIS să colaboreze mai îndeaproape la elaborarea unor proiecte pentru infrastructura de apă, astfel încât să fie valorificate toate oportunitățile de finanțare prin PNI sau PNRR.