Aparatură de peste 3 milioane de euro la laboratorul de medicină nucleară de la Spitalul Județean Bacău

Cu aparatura medicală de înaltă performanță va fi dotat Laboratorul de medicină nucleară (PET – CT) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău.

Valoarea proiectului de finanțare este de aproape 16,7 milioane de lei, sursele de finanțare fiind asigurate prin PNRR (79 %) și de la bugetul propriu al județului – Consiliul Județean Bacău (21 %).

În țară, există 15 unități medicale care derulează programul PET – CT, dintre care doar cinci sunt instituții medicale de stat.

„Oportunitatea înființării Laboratorului de medicină nucleară (PET – CT) apare într-un context sensibil, acela în care, la nivelul județului, sunt înregistrați aproape 7.300 de pacienți oncologici. Prin urmare, investiția va determina o îmbunătățire a serviciilor medicale acordate pacienților oncologici din județ și din zonele limitrofe”, a declarat Ion Marius Savin, managerul interimar al SJU Bacău.

PET- CT este o investigație imagistică de medicină nucleară de înaltă performanță, non-invazivă, care utilizează imagini de fuziune între tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și tomografia computerizată (CT). PET – CT este una dintre cele mai avansate metode de diagnostic imagistic, investigația putând indica locul afecțiunii, atunci când examinarea RMN sau CT este neconcludentă sau negativă.

În prezent, această investigație este decontată de CNAS, fiind inclusă în Programul național PET – CT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *