Antrenorul Edi Iordănescu a demisionat de la Legia Varşovia
Românul Edward Iordănescu a demisionat, vineri, din funcţia de antrenor al echipei poloneze de fotbal Legia Varşovia, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
„Ne-am întâlnit cu antrenorul Iordănescu și am decis de comun acord să încheiem colaborarea.
După analizarea rezultatelor, am decis că situația din prezent ne obligă să facem o schimbare pentru a-i permite echipei să își atingă obiectivele”, a spus Michal Zewlakow, directorul sportiv de la Legia Varșovia, potrivit Sport.ro.
La câteva ore după ce Legia Varșovia a fost eliminată în 16-imile Cupei Poloniei după 1-2 contra lui Pogon Szczecin, ziarul polonez Przegląd Sportowy anunță plecarea lui Edi Iordănescu de la echipă.
sursa stirileprotv.ro