Ansamblul CJ Iași – două spectacole deosebite la Casa Studenților

Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași va susține două spectacole în această săptămână, la Casa de Cultură a Studenților (CCS) Iași.

Miercuri, 24 februarie, de la ora 18:00, Ansamblul propune publicului să sărbătorească într-un mod tradițional iubirea, în evenimentul ”Folclor cu drag, de Dragobete”. Interesul publicului pentru eveniment este foarte mare, biletele de intrare, distribuite săptămâna trecută, epuizându-se rapid.
Duminică, 28 februarie, tot de la ora 18:00, artiștii ansamblului, soliștii vocali Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre și Andrei Balan, dansatorii și membrii orchestrei, vor putea fi văzuți iarăși pe scenă, într-o reprezentație dedicată primăverii, ”Ghiocei pe portativ”.

Seara va avea și un invitat special, tânărul interpret Grigore Gherman. Va prezenta actrița Bianca Martinică. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Dumitru Lucaci, iar coregrafia este semnată de managerul instituției, Petre Șușu.

Biletele de intrare la spectacolul de duminică au fost puse în vânzare astăzi, la sediul ansamblului, situat în șoseaua Bucium, nr. 80 (telefon 0332 443 673), și la Agenția CCS. Un tichet costă 16 lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.