Ansamblul CJ Iași descoperă tinere talente

Teatrul pentru Copii și Tineret “Luceafărul” Iași găzduiește luni, 31 mai, de la ora 18:00, prima finală a spectacolului concurs pentru copii “Muguri de cântec românesc” – ediția I. Competiția, oganizată de Ansamblul Artistic Profesionist ”Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași, are ca scop descoperirea și promovarea talentelor locale ale cântecului popular. Dintre cei 86 de copii din județ cu vârsta între 6 și 15 ani înscriși în preselecție au fost selectați 36 de finaliști, care vor participa în două finale, cea de-a doua urmând a avea loc în toamnă.


În fiecare finală, concurenții care vor câștiga Marele Premiu, Premiile I, II și III, cele trei Mențiuni și Premiul Special al Juriului vor primi cadou câte un cântec. Piesele sunt create de soliștii vocali ai ansamblului, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre și Andrei Balan, iar aranjamentul orchestral este semnat de dirijorul Dumitru Lucaci. Cei cinci artiști amintiți, împreună cu managerul instituției, coregraful Petre Șușu, și artistul instrumentist Alexandru Mihai Grosu alcătuiesc juriul care va decide premianții.


Cântecele vor fi înregistrate gratuit în studioul instituției, cu acompaniamentul Orchestrei Ansamblului, și vor rămâne în portofoliul premianților.