ANPC ofera consultanta consumatorilor cu datorii la banci

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor va sprijini prin intermediul Directiei de Insolvente Persoane Fizice consumatorii care au datorii sau credite și rate la bănci, debitori de bună credință, în situația în care aceștia ajung în imposibilitate de plată.

Această procedura  acorda o a doua sansa datornicilor onesti, oferindu-le protecţie in faţa creditorilor. În scopul asigurării unei bune desfășurări a actelor de procedura de lege s-a monitorizat lunar activitatea desfasurata de către administratorii desemnați ai procedurii cu privire la dosarele aflate in lucru si s-au întocmit rapoarte de informare către comisiile de insolvență la nivel teritorial.

Cei interesati pot sa se adreseze direct personalului specializat din locatiile Comisariatelor Judetene pentru Protectia Consumatorilor pentru detalii si informatii suplimentare.