ANPC a dat amenzi în valoare de 370.000 lei benzinăriilor

anpc

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a controlat peste 70 de stații de carburant pe întregul teritoriu al țării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanți în România, care are pe teritoriul național 215 stații de carburant. Odată cu amenda a fost propus și semnat deja ordinul președintelui ANPC, Horia Constantinescu, ordin de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanți.

Benzinăria din Beiuș care a schimbat prima prețul motorinei la 11 lei a fost amendată cu 35.000 de lei. Inspectorii ANPC au constatat că stocurile vechi erau scoase la vânzare la prețuri mai mari.

„Aș vrea să vă mai spun că stația de la Beiuș devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri prin nivelul extrem de ridicat și de nejustificat al prețului practicat a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind propusă și semnată și în acest caz o decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte – mai exact, de fiecare dată când o astfel de decizie este emisă de ANPC, pe lângă sancțiunea dată, pe lângă amendă, implică și revenirea la prețul anterior. De altminteri, în multe dintre aceste situații, după controalele ANPC, s-a constatat faptul că stocuri preexistente, care aveau o anumită valoare la vânzare, au fost comercializate la prețuri mai mari. Repet, era vorba de stocuri preexistente, nu de noi stocuri de carburant”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Există încă patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici, din Cluj și din Galați, implicând revenirea la condițiile comerciale oferite de operatorul economic consumatorilor înainte de momentul respectiv, considerând inspectorii ANPC că nu există temei pentru majorarea de preț practicată de operatorii economici în ultimele două zile.