ANPC a aplicat până acum amenzi de 645.000 lei la furnizorii de energie. Electrica a calculat greșit peste 2,2 milioane de facturi

energie electrica

Comisarii Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor au finalizat, până în prezent, 94 de acțiuni de control în toată țara, alte 100 aflându-se în curs de derulare. Până acum, în total, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

La operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenției, s-au stornat peste 2,2 milioane de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal.

Dintre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC se numără:

  • nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 01.11.2021
  • tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%
  • informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea
  • nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,
  • nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.
  • contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate
  • diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator
  • împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;
  • procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;
  • practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative
  • furnizarea de energie electrică, fără licență
  • nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni.

Comandamentul pentru Energie își continuă verificările până pe data de 31 martie 2022. Comandamentul pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflată sub directa coordonare a președintelui instituției, Mihai Culeafă, și a directorului general Paul Anghel – verifică modul în care unele companii furnizoare de energie electrică și gaze naturale au respectat legislația în vigoare și drepturile consumatorilor persoane fizice, dar și felul în care acestea au reacționat, ca urmare a controalelor ANPC întreprinse.

Protecția Consumatorilor a anunțat vineri că a amendat cu 450.000 lei mai multe companii furnizoare de energie, pentru că au emis facturi incorecte, fără să precizeze numele firmelor. Economedia a obținut de la ANPC lista integrală a companiilor sancționate și amenzile primite de fiecare dintre acestea. Electrica, la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, a cumulat jumătate din aceste amenzi. Amenzile primite de Electrica se ridică la un total de 220.000 de lei.

economedia