ANM: Cod portocaliu de ploi în mai multe județe din țară

meteo 19 iunie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică, în intervalul 19 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00.

Astfel, în acest interval, în jumătatea de est a ţării va ploua însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de instabilitate atmosferică. În vestul Transilvaniei şi al Munteniei, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Banat şi zona de munte a Crişanei, după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

În județele Bacău, Vrancea, Vaslui, Galați, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și în zona de munte a județelor Suceava, Neamț  și Argeș va ploua abundent. În județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea instabilitatea atmosferică va fi accentuată și vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.