ANM: Cod galben de ploi în mai multe județe din țară

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 12 iunie, ora 11:00 – 12 iunie, ora 21:00, se anunță cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Pe parcursul zilei de sâmbătă (12 iunie) în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Potrivit ANM, în intervalul 13 iunie, ora 02:00 – 13 iunie, ora 10:00, se anunță cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată, ploi însemnate cantitativ, printre județele vizate se află și Iași, Suceava, Botoșani și Neamț.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea nordică a Moldovei și în zonele montane aferente vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…30 l/mp și izolat 35…40 l/mp.