ANM: Cod galben de averse în mai multe județe din Moldova

meteo 11 iulie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în intervalul 11 iulie, ora 12:00 – 11 iulie, ora 23:00.

 În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni și local în Moldova, Dobrogea, Muntenia, Crișana, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala și în restul Moldovei și Munteniei, dar pe arii mai restrânse.
Disconfortul termic se va menține ridicat, duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare și extindere.