Angajaţii Primăriei Iași decid la ce oră vin la lucru între 7,00 şi 8,30. Decizie pentru a evita blocajele din trafic
Municipalitatea ieşeană a anunţat că, începând de luni, a fost flexibilizat programul de începere a lucrului pentru angajaţii Primăriei, întrucât se doreşte evitarea blocajelor din trafic, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat pentru AGERPRES că cei 641 de angajaţi ai Municipalităţii pot decide ora la care vin la muncă, între orele 7,00 şi 8,30, singura condiţie fiind aceea a respectării programului de opt ore.
Conform lui Buraga, prin adoptarea unei astfel de măsuri conducerea administraţiei locale speră ca la orele de vârf să nu mai fie blocaje în trafic.
Angajaţii Primăriei Iași decid la ce oră vin la lucru între 7,00 şi 8,30. Decizie pentru a evita blocajele din trafic
„Pe baza unei cereri argumentate şi avizate de primar, angajaţii pot opta pentru începerea lucrului între orele 7,00 şi 8,30, desigur cu respectarea programului de opt ore pe zi. De exemplu, pot lucra între orele 7,00 şi 15,00, 7,30 şi 15,30, 8,00 şi 16,00 sau 8,30 şi 16,30. Măsura are scopul de a le permite angajaţilor să îşi organizeze eficient drumul spre şi de la serviciu şi să evite anumite intervale de trafic aglomerat. Această măsură poate fi un exemplu şi pentru alte instituţii publice, iar dacă s-ar generaliza ar putea contribui la reducerea aglomeraţiei în trafic la orele de vârf”, a precizat Sebastian Buraga.
Măsura a fost luată după ce, de mai multe ori, ieşenii s-au plâns pe reţelele de socializare şi nu numai de blocajele din traficul rutier înregistrate dimineaţa şi după amiaza.