Anchetatorii caută noi probe în cazul dublei crime din Moara de Vânt

descindere

Continuă ancheta în cazul celor doi tineri uciși cu bestialitate într-o vilă închiriată din Moara de Vânt. Anchetatorii au căutat noi indicii în apartamentul principalului suspect din dosar, studentul marocan reținut, ieri, la Roma. Acesta a fugit în Italia după ce ar fi comis fapta, fiind însoțit de iubita lui.

Politiștii l-au ridicat de pe stradă și așteaptă mandatul de extrădare. Cazul rămâne în continuare unul complex, tatăl tinerei ucise fiind sigur că persoana care a comis crima ar fi avut un complice. Bărbatul susține că fiica lui avea arsuri la mâini și picioare, contrazicând astfel raportul medicilor legiști.

Ahmed Sami El Bourkadi, în vârstă de 20 de ani, de cetățenie canadiană, este acuzat de omor calificat.

Cuplul a fost găsit mort în dimineața zilei de 11 decembrie. Ioana a fost ucisa cu 33 lovituri de cutit, iar iubitul ei, un student marocan, cu 17.