Analize medicale gratuite, în centrul Iașului

recoltare

Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi vine în întâmpinarea solicitărilor din ce în ce mai mari pentru efectuarea de analize medicale și va deschide luni, 14 februarie, un nou punct de recoltare, în centrul Iașului, pe strada Lascăr Catargi, nr. 7/9. Acesta este cel de-al doilea punct de recoltare, după cel existent deja la sediul Institutului, din șoseaua Bucium, nr. 36. Analizele medicale sunt gratuite, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie/specialist, și vizează următoarele categorii, conform standardelor
aprobate: hematologie, chimie clinică, microbiologie etc.
Probele recoltate sunt lucrate în cadrul Laboratorului Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași. Laboratorul este acreditat RENAR, este dotat la cele mai înalte standarde, utilizează reactivi de calitate și respectă toate procedurile specifice până în cele mai mici detalii.
„Laboratorul Institutului de Psihiatrie Socola Iași este în acest moment unul dintre cele mai moderne din Regiunea de Nord Est, fapt confirmat de aparatura de ultimă generație pe care o deține, dar și de pregătirea personalului de specialitate care lucrează aici. Valoarea aparaturii aflate în dotarea laboratorului, precum şi investițiile efectuate în amenajarea spațiului și în dotarea cu mobilier de specialitate se ridică la aproximativ 1.000.000 de lei”, a declarat dr. Cristina Dobre, manager al Institutului de Psihiatrie „Socola” Iași.