Analiză. Toate promisiunile politicienilor din ultimii 30 de ani, pentru autostrăzi în Moldova

DSC_1660

În ultimii 30 de ani, regiunea Moldovei a fost brăzdată de autostrăzi pe hârtie, de la Nord la Sud și de la Est la Vest, de la Suceava la București și de la Iași spre Ardeal, dar șoselele din această zonă a României rămân printre cele mai aglomerate și periculoase din țară, E85, de exemplu, fiind cunoscut ca ”Drumul morții”.

Autostrăzile din Moldova apar mereu în documente înaintea alegerilor, dar dispar în următorii 4 ani, moldovenii rămânând cu promisiunile. La finalul anului 2020, totuși, s-au inaugurat primii km de autostradă din această zonă, fiind vorba de 16 km prin care se ocolește municipiul Bacău.

Chiar dacă în anul 1991, Traian Băsescu (ministrul Transporturilor din acel an) a declarat că România nu are nevoie de autostrăzi, în perioada în care a ajuns președintele României, în martie 2009, a declarat: ”Vă garantez că peste doi ani, România va avea 700 de km de autostradă din fonduri europene”.

În Master Planul de la finalul anilor 90, erau promiși peste 1.700 de km de autostrăzi în România până în anul 2015, dar fără prea mulți în zona Moldovei. Principalele vizate erau zonele din jurul Bucureștiului și tronsoane care legau Capitala de vestul țării.

În anul 2008, politicienii promiteau 1.000 de km de autostrăzi noi, care ar fi legat Bucureștiul de Brașov și mai departe de Vama Nădlac. De asemenea, se promitea deschiderea lucrărilor la Autostrada Moldovei, București – Iași – Suceava.

”4000 de km de autostradă până în 2027”

În anul 2013, românii visau la 4.000 de km de autostradă propuși de Relu Fenechiu. Acesta propunea un parteneriat public-privat, prin care cei 4.000 de km de șosele de mare viteză ar fi fost gata până în 2027. ”Ne plângem de 20 de ani că România nu are autostrăzi, dar de 12 ani, eu studiez cum am putea face autostrăzi în România. Am găsit o soluție fezabilă, o soluție care are și o programare eficientă și surse financiare. E vorba despre 4.000 de km de autostradă până în 2027, printr-un parteneriat public-privat.

Iulian Matache, ministrul Transporturilor din 2015 le-a promis moldovenilor 135 de km de autostradă (Ungheni – Iași – Tg. Neamț), care ar fi trebuit să fie deja gata la finalul anului trecut.

După toate aceste promisiuni, moldovenii au început chiar să se certe între ei, băcăuanii dorind mai întâi autostradă care să îi lege de Brașov, iar ieșenii pledând pentru Iași – Tg. Mureș.

Anul 2021 a început cu un protest chiar de Ziua Micii Uniri, la Iași, când câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Unirii pentru a protesta împotriva tuturor promisiunilor nerespectate și pentru a atrage, din nou atenția, asupra Autostrăzii A8. ”Am constatat că noua putere politică are exact aceleaşi obiceiuri proaste. Când se discută despre Moldova, se discută la şi altele. Noi nu vom accepta ca regiunea noastră să fie izolată şi în mod special oraşul Iaşi. În planul guvernanţilor Iaşul este izolat. Aşteptăm ca noii guvernanţi să îşi revină şi să facă ce au promis în campaniile electorale. Deocamdată, nu vedem decât amânarea execuţiei autostrăzii A8. Transmitem clar şi domnului preşedinte al României că de fiecare dată când a venit la Iaşi a vorbit despre realizarea Autostrăzii Unirii, autostrada care ar da posibilitatea Moldovei să se dezvolte”, a declarat Ionel Apostol, preşedintele Asociaţiei ”Împreună pentru A8”.

România are în prezent mai puțin de 1.000 de km de autostradă, însă, dacă promisiunile politicienilor din ultimii 30 de ani ar fi fost îndeplinite, țara noastră ar fi fost traversată anul acesta de cel puțin 10.000 de km de șosele de mare viteză.