Analiză Frames: Pompele funebre, printre cele mai profitabile afaceri în 2021

Nivel fără precedent pentru afacerile antreprenorilor din zona de pompe funebre. În acest an, business-urile acestora sunt estimate să depășească pragul de jumătate de miliard de lei.

Cifra de afaceri a firmelor de pompe funebre a crescut spectaculos în ultimul deceniu, de la 62,8 milioane de lei în 2010 la 330,3 de milioane lei în 2020, arată o analiză realizat de Frames.

Iar, anul acesta, business-ul de profil va trece de pragul de 500 de milioane de lei, pe fondul creșterii numărului persoanelor decedate și ca urmare a scumpirii semnificative a serviciilor de pompe funebre.

Datele financiare, comunicate de aceste companii la Ministerul Finanțelor, relevă faptul că profitul business-ului de pompe funebre a crescut cu mai mult de o treime în pandemie, de la 54,7 milioane de lei în 2019, la 86,8 milioane de lei în 2020. În 2021, specialiștii Frames estimează un profit de 100 de milioane de lei, de peste 30 de ori mai mare decât cel înregistrat în urmă cu 10 ani.

Numărul mare de decese semnalate în 2020 și mai ales în 2021, la nivelul întregii țări, a determinat firmele să investească semnificativ în extinderea serviciilor, iar numărul angajaților a crescut la peste 2360 în 2020, față de 2326 în 2019 și numai 1032 în 2010, susțin oficialii Frames.

,,Pompele funebre reprezintă unul dintre business-urile ,,de perspectivă” din economie, având în vedere că niciodată nu va duce lipsă de clienți”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

România a înregistrat, în 2020, un număr record de decese, de 297.345, înregistrând cea mai mare creştere anuală, de 13,4% (nr.decese/1000 locuitori), a numărului de persoane decedate din 1990 încoace. În anii anteriori (din 1990 până în 2019) acest indicator demografic varia între 1 şi 3% de la an la an.
Cele mai multe decese, potrivit datelor INS, au fost cauzate de bolile aparatului circulator (162.780), urmate de tumori (49769), boli ale aparatului respirator (inclusiv COVID) – 38578 și boli ale aparatului digestiv (15318).

Cei mai mulți decedați aveau vârsta de peste 85 ani (73357) respectiv 80-84 ani (52250). Din punct de vedere regional, cele mai multe decese au fost raportate, anul trecut, în București (25.777), Prahova (12490), Dolj (10141), Iași (9987), Bacău (9838), Constanța (9589) și Suceava (9473).

Datele prelucrate în analiza Frames fac referire exclusivă la firmele care au cod principal de activitate 9603 și sunt obținute de la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor pe baza informațiilor publice declarate de companii și a estimărilor Frames.

Frames este una dintre cele mai vizibile companii din segmentul de studii și analize de business din România, dezvoltând produse de profil pentru o gamă largă de clienți, de la IMM-uri și companii multinaționale la organizații patronale și instituții publice.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!