Amenzi noi în Codul Rutier, mai multe sancțiuni vor fi înăsprite

Accident rutier politia rutiera

Codul rutier va suferi, în curând, o serie de modificări importante. Dacă pentru unele dintre abaterile deja existente vor fi aplicate amenzi în cuantum mai mare decât în prezent, va fi adăugată și o serie de amenzi noi, dar și unele sancțiuni complementare vor fi înăsprite.

Proiectul de OUG  a fost pus vineri de Ministerul Afacerilor Interne în dezbatere publică.

Astfel, amenzi noi sunt prevăzute pentru:

-șoferii care au un comportament agresiv atunci când conduc mașini pe drumuri publice, între 1.305 și 2.900 lei;

-depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h față de limita prevăzută pentru sectorul de drum respectiv, între 1.305 și 2.900 lei, căreia i se adaugă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

De asemenea, conform proiectului, urmează să se înăsprească amenzile pentru următoarele contravenții:

-circulația nejustificată a unui autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii, ceea ce presupune o creștere a amenzii de la un cuantum cuprins între 580 și 725 lei la 1.305-2.900 lei;

-întoarcerea, mersul înapoi, circulația pe contrasens sau traversarea sensurilor de circulație pe autostrăzi, amendabilă cu 1.305-2.900 lei, față de 580 -725 de lei;

-depășirea neregulamentară – sancționabilă cu amendă cuprinsă între 870-1.160 lei (de la 580-725 lei, cât este în prezent), iar dacă în urma manevrei de depășire neregulamentară se produce un accident cu pagube materiale amenda urcă până la cuantumul cuprins între 1.305 și 2.900 lei;

-nerespectarea acordării de prioritate, atât a pietonilor aflați pe trecerea de pietoni, cât și a vehiculelor îndreptățite, până la 870-1.160 lei. Dacă în urma nerespectării se produce un accident, cuantumul amenzii crește la o valoarea cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei.

Sancțiuni complementare mai dure vor fi acordate, în plus față de amenzile plănuite a fi majorate sau nou introduse, pentru:

-nerespectarea regulilor de circulație pe autostradă, respectiv întoarcerea sau mersul cu spatele, creșterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule de la 90 zile la 120;

-pentru circulația pe contrasens (cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire), dacă prin această manevră s-a produs un accident, de la 60 la 90 de zile;

-nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, de la 90 la 120 de zile;

-nerespectarea regulilor privind manevrele de depășire, de la 30 la 60 de zile, iar dacă în urma abaterii se produce un accident, sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce crește de la 60 la 90 de zile;

-nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (pentru pietoni și autovehicule) de la 30 la 60 de zile, iar dacă se produce un accident fără victime se majorează de la 60 la 90 de zile.

Notă: Cuantumul amenzilor este calculat la valoarea actuală a punctului de amendă, respectiv 145 de lei.

avocatnet.ro