Amenzi de peste 1,3 milioane de lei date de Garda de Mediu Iași în 2020

137511444_216576840015909_858728406060317175_o

Activitatea Comisariatului Iaşi al Gărzii Naţionale de Mediu în anul 2020 Garda Naţională de Mediu are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului.Comisariatul Județean Iaşi al Gărzii Naționale de Mediu este la nivel teritorial o structură de inspecție şi control în domeniul protecției mediului, fără personalitate juridică.

In cadrul CJ Iaşi îşi desfăşoară activitatea conform fişei postului: 1 comisar şef, 13 comisari cu funcții de execuție şi 1 consilier juridic. Activitatea de inspecție în anul 2020 a constat în realizarea a 1110 controale, din care: • 760 controale în domeniul controlului poluării industriale• 350 controale în domeniul biodiversităţii, biosecurităţii şi ariilor naturale protejate.

Numărul de sancțiuni contravenționale principale: 211 Numărul de sancțiuni contravenționale complementare: 26 (6 desființări de lucrări, 20 suspendări de activitate) Valoarea sancțiunilor: 1 363 000 lei Numărul de sesizări penale: 15Numărul de propuneri de suspendare a actului de reglementare: 1 Neconformitățile sancționate s-au referit la: lipsa actelor de reglementare pentru proiecte sau activități, nerespectarea obligaţiilor privind protecţia atmosferei, neluarea măsurilor de salubrizare, gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor sau a apelor uzate etc.

Sesizarea organelor de cercetare penală s-a realizat pentru următoarele fapte: ardere mirişti şi stuf în arii naturale protejate, poluarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, depozitare, transport si eliminare ilegală de deşeuri, inclusiv deşeuri periculoase, utilizarea unor substanțe periculoase fără respectarea actelor normative, fals material, fals intelectual şi uz de fals în documente, extragere roci utile fără permis sau licență etc.

Alte activități desfăşurate, în număr de 636 au constat în: accesul publicului la informații, participări la procese civile şi penale, întocmire de sinteze-raportări, participarea la procedura de reglementare ( formularea de puncte de vedere conform Legii 292/2018, participarea la dezbateri publice, grupuri de lucru), participarea la şedințe ale CJSU Iaşi, întocmire documente solicitate de alte autorități: IPJ Iaşi, IJJ Iaşi, Instituția Prefectului, DSVSA, ANF, ANPC, Curtea de Conturi etc., arhivarea documentelor create, înlocuire referent, întocmire evidențe primare întreținere sediu şi parc auto, întocmire evidențe primare pentru resurse umane etc.