Amenzi de 10.000 de lei pentru comercianții care vând țigări și alcool minorilor

foto_tigari

Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii pentru o perioadă de 30 de zile de la prima abatere pentru operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor sub 18 ani. Proiectul inițiat de deputatul PNL Florin Romanși a fost votat în unanimitate.

Totodată, poate fi dispusă și măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor. Săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii, conform propunerii legislative.

Legea urmează să meargă la promulgare.