Amendă de 10.000 de lei pentru un taximetrist care a încercat să negocieze o cursă cu refugiații ucraineni

foto_taxiuri

Un taximetrist din București s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei și cu autorizația taxi reținută pentru că a scos apartul de taxat și a încercat să negocieze tariful unei curse cu trei refugiați ucraineni.

Întaâmplarea a avut loc în zona autogării Filaret, unde erau prezenţi mai multe persoane venite din Ucraina.

„Oportunitatea de a face câţiva bani în plus pe spatele celor loviţi de soartă a fost speculată imediat de un şofer de taxi din Capitală care a decis să-şi ofere serviciile. La mica înţelegere, fără aparat de taxat, în schimbul unor sume de bani cu mult mai mari decât costul real al călătoriei”, a transmis Poliţa Locală Bucureşti pe Facebook a instituţiei.

În aceeaşi zonă, un alt taximetrist a fost amendat cu 500 de lei pentru că a refuzat să transporte o familie ucraineană cu doi copii care dorea să ajungă la un hotel.