Ambasadoarea Austriei la Bucuresti a fost convocata la sediul Ministerului Afacerilor Externe

Din dispoziția ministrului afacerilor externe, ambasadoarea Republicii Austria la București a fost convocată în această seară la sediul MAE pentru a i se comunica poziția României expusă mai sus și protestul MAE față de atitudinea nejustificată și inamicală a Austriei, care va produce consecințe inevitabile asupra relațiilor bilaterale.

Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenței unor relații diplomatice îndelungate, cu o tradiție de peste 100 de ani, între țările noastre, precum și al cooperării bilaterale substanțiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanți ai României și al doilea investitor străin pe piața românească.

„În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional și european, precum și coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internațional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei. De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm față de acuzațiile exprimate de autoritățile austriece cu privire la așa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmații care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea”, a punctat ministerul Afacerilor Externe.

MAE reamintește faptul că în toată această perioadă partea română a acționat prin demersuri înlăturarea obiecțiilor Regatului Țărilor de Jos și Suediei. „În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, așa cum a fost clar menționat de partea olandeză în cadrul reuniunii”, a mai subliniat MAE.