Alexandru Nicolae Bociu, numit preşedinte al ANSVSA

ansvsa

ANSVSA a anunțat numirea lui Alexandru Nicolae Bociu în funcţia de preşedinte al instituţiei. Decizia premierului interimar Florin Cîţu a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Astăzi, 22.10.2021, s-a publicat în Monitorul Oficial decizia prin care domnul Alexandru Nicolae BOCIU, vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, exercită atribuțiile președintelui, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la numirea conducătorului instituției, potrivit legii”, a transmis ANSVSA, printr-un comunicat de presă.