Alexandru Muraru (PNL), despre Planul Simion: „Ceea ce face AUR este infracţiune curată”
Deputatul PNL Alexandru Muraru a reacţionat după ce sute de persoane au stat la coadă, marți, la un magazin din centrul Capitalei ca să se înscrie pe o lista de așteptare pentru casele ieftine promise de George Simion, candidat la alegerile prezidențiale. Liderul PNL susţine că aşa-nimitul ”Plan Simion” este ”infracţiune curată”, liberalul precizând că ”gluma se îngroaşă când îţi laşi datele personale pe mâna unui partid care face jocurile Rusiei”.
„Ceea ce face AUR prin așa-zisul plan Simion este infracțiune curată. Într-o țară în care instituțiile ar fi funcționat, oricine ar fi atentat la datele personale ale românilor prin înșelăciune, era dus la audieri.
Epoch Times Romania arată clar că cei care îşi doresc să devină proprietarii unei case cu doar 35.000 de euro sunt invitaţi să semneze un contract în care trebuie să-şi introducă datele personale.
Nu există niciun argument legal care să acopere una din cele mai mari escrocherii din ultimul deceniu ale unui individ care vinde iluzii românilor. S-a râs și s-a glumit pe seama promisiunilor lui Simion, dar gluma se îngroașă când îți lași datele personale pe mâna unui partid care face jocurile Federației Ruse.
Cât despre efectele economice devastatoare ale Planului Simion nici nu e cazul să vorbim acum, pentru că așa ceva nu va fi vreodată posibil într-o economie de piață liberă. Iar statul nu are resursele financiare (și nici terenurile proprietate a statului) pentru o asemenea aberație decât dacă ne întoarcem la colectivizare”, scrie deputatul Alexandru Muraru pe Facebook.
Conform programului politic, George Simion spune că îşi doreşte ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. În acest context, locuinţele cu toate utilităţile vor fi construite în cartiere noi cu şcoli, grădiniţe şi spitale, la un preţ de 35.000 de euro (2 camere), 50.000 de euro (3 camere) şi 75.000 (4 camere), cu dobândă 0%.
„Cred în viabilitatea acestui proiect. (…) Îmi doresc ca toţi românii să fie proprietari pe pământul lor, pe casa lor. Românii sunt proprietari chiar mai mult decât media europeană, doar că proprietari sunt părinţii, bunicii noştri. Generaţia mea nu, stă în chirii sau este îndatorată la bănci. Propunem refinanţarea tuturor creditelor imobiliare, în funcţie de suprafaţa pentru care românii s-au îndatorat”, a spus Simion la lansarea programului său politic.