Alerta în 3 comune din Neamț după ce a crescut debitul Bistriței
Forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului si SVSU desfășoară activități de monitorizare pe râul Bistrița în comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului, având in vedere avertizările hidro-meteorologice emise.
În acest sens s-a constatat că, în satul Mădei din comuna Borca este inundată o locuință de unde s-au autoevacuat trei persoane.
Drumul de acces pe DN 17B către județul Suceava este blocat se aluviuni. Se intervine cu utilaje de la SDN si Primăria comunei Borca.
În sprijinul ISU Suceava, din cadrul ISU Neamț au fost dislocate trei motopompe remorcabile și trei motopompe transportabile, în zona Vatra Dornei, pentru a sprijini intervențiile de evacuare a apei din gospodăriile afectate.
Având în vedere creșterea cotelor de atenție a râului Bistrița, a fost transmis mesaj RO-ALERT cetățenilor din comunele Borca, Farcașa si PoianaTeiului. Mesajul tramsmite cetățenilor să se autoevacueze.
În comuna Farcașa sunt mai multe gospodării inundate. Se acționează pentru evacuarea cetățenilor.