Alertă de dronă în Botoșani. Aparatul s-a prăbușit într-un lan de porumb din Suceava
Alertă de dronă în Botoșani. Aparatul s-a prăbușit într-un lan de porumb din Suceava
Locuitorii județului Botoșani au primit, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert privind o posibilă incursiune a unei drone. Ministerul Apărării Naționale a anunțat ulterior că aparatul de zbor s-a prăbușit în apropierea localității Botoșenița Mare, din județul Suceava. În urma impactului a izbucnit un incendiu de mici dimensiuni, însă nu au fost înregistrate victime.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, autoritățile din Ucraina și Republica Moldova au informat România că o dronă traversase spațiile aeriene ale celor două țări și se îndrepta către nord-estul teritoriului românesc.
Pentru monitorizarea situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar populația din județul Botoșani a fost avertizată printr-un mesaj RO-Alert transmis în jurul orei 16:20.
În același interval, prin numărul unic de urgență 112 a fost semnalată prezența unei drone deasupra localității Știubieni, din județul Botoșani.
Drona s-a prăbușit în județul Suceava
În urma verificărilor efectuate de forțele Ministerului Afacerilor Interne, obiectul zburător a fost găsit prăbușit într-un lan de porumb din zona localității Botoșenița Mare, județul Suceava.
Impactul cu solul a provocat un incendiu de mici dimensiuni și a format un crater cu diametrul de aproximativ un metru și o adâncime de circa 30 de centimetri.
Nu au fost înregistrate victime.
Ministerul Apărării a precizat că o echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații a fost trimisă la fața locului pentru evaluarea situației și efectuarea verificărilor necesare.
Oamenii din Botoșani, avertizați prin RO-Alert
Înainte de localizarea aparatului de zbor, locuitorii județului Botoșani au fost avertizați asupra unei „posibile incursiuni de drone”.
Autoritățile le-au recomandat oamenilor să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție civilă.
Persoanele care nu aveau un astfel de adăpost în apropiere au fost sfătuite să rămână în interiorul locuințelor și să stea departe de ferestre și de pereții exteriori.
Incidentul este investigat de autorități pentru stabilirea circumstanțelor în care drona a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit în județul Suceava.