Alegeri 2024 | Zeci de ţări au alegeri prezidenţiale sau parlamentare în acest an

Aproape jumătate din populaţia lumii va fi chemată la urne în anul 2024. În jur de 30 de ţări – inclusiv România – îşi vor alege preşedintele, în timp ce scrutine parlamentare sunt programate în aproximativ 20 de state.

Anul 2024 stă sub semnul alegerilor electorale! La nivel global, mai mulți alegători decât oricând în istorie se vor îndrepta spre urne. Cel puțin 64 de țări, plus Uniunea Europeană, vor organiza alegeri, ale căror rezultate vor avea consecinţe mulţi ani de acum înainte.

Alegerile prezidențiale din Statele Unite, programate pe 5 noiembrie, ţin întreaga lume cu sufletul la gură. Perspectiva revenirii la Casa Albă a fostului președinte republican Donald Trump face ca 2024 să aibă mari implicații în politica globală, motiv pentru care miza este mare nu doar pentru Statele Unite, ci şi pentru Europa.

În acest moment, preşedintele în exerciţiu, Joe Biden, şi Donald Trump, par a fi favoriţii, o reiterare a scrutinului din 2020. Startul oficial al sezonului electoral american are loc pe 15 ianuarie.

În iunie, cetățenii cu drept de vot din cele 27 de țări membre ale UE, aproape 400 de milioane, vor alege cine îi va reprezenta în Parlamentul European. În plus, alegerile vor decide cine va conduce următoarea Comisie Europeană.

Rușii își vor alege preşedintele pe 17 martie. În condițiile în care în Federaţia Rusă, opoziţia este redusă la tăcere, iar criticii sunt trimiși la închisoare sau în exil, Vladimir Putin este aproape sigur câştigătorul unui nou mandat. Şi în Ucraina sunt programate alegeri prezidenţiale în 2024. Nu este însă clar când şi cum se va desfăşura votul, pentru că în ţară este în continuare în vigoare legea marţială.

Maia Sandu, preşedinta pro-europeană a Republicii Moldova, intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat prezidenţial la finalul lui 2024. Finlanda îşi va alege noul preşedinte în ianuarie, în timp ce Lituania şi Croaţia organizează alegeri parlamentare. Alegeri vor avea loc şi în Belgia.

Alegerile legislative din Austria, programate în toamna lui 2024, ar putea fi unele dintre cele mai importante, în condițiile în care Europa se luptă să contracareze ascensiunea extremei drepte. Aproximativ 945 de milioane de indieni sunt chemaţi la urne în luna mai pentru alegerile generale din această ţară, care în 2023 a devenit cea mai populată din lume, după ce a detronat China.

Alegeri cu miză mare au loc şi în Taiwan. Cine va fi ales preşedinte va avea un rol fundamental în gestionarea relaţiei cu Beijingul, care consideră ţara insulară teritoriu chinez.

Ţări care organizează alegeri prezidenţiale în 2024

– România
– Statele Unite
– Republica Moldova
– Federaţia Rusă
– Ucraina
– Finlanda
– Taiwan

Unde sunt aşteptaţi la urne cei mai mulţi cetăţeni

– Indonezia
– India
– Statele Unite
– Uniunea Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *