ALDE și-a ales o nouă conducere. Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad, copreședinți

312007019_704646057684667_9212831589341002213_n

Delegații prezenți la Congresul ordinar al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE organizat sâmbătă, 22 octombrie a.c., au votat pentru alegerea noii conduceri a partidului, precum și moțiunea prezentată de către candidații la funcțiile de copreședinți.

În urma votului exprimat de către cei 957 de delegați prezenți, pentru moțiunea cu titlul „Libertate, Democrație, Prosperitate”, propusă de domnii Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad, au votat 942 de membri, 15 voturi fiind nule. Astfel, domnii Varujan Vosganian, Mircea Minea și Mohammad Murad au fost desemnați copreședinți ai ALDE.

De asemenea, Congresul ALDE, reunit în zilele de 21 și 22 octombrie, a decis și noul statut al partidului.

În urma votului exercitat sâmbătă de către delegații prezenți la Congres, s-au stabilit numele celor care vor ocupa funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți, vicepreședinți ai partidului și de membri în Biroul Politic Executiv.

Noua structură de conducere a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) cuprinde 3 copreședinți, secretarul general, 4 prim-vicepreședinți, 19 vicepreședinți, 14 membri cu rang de vicepreședinte politic și 12 membri supleanți.