Aglomerație la pașapoarte, ieșenii au început să călătorească

Relaxarea restricțiilor le-a permis ieșenilor să călătorească în ultima perioadă. Cererile pentru eliberarea pașapoartelor au crescut. Cel puțin 300 de solicitări se află acum în evidențele Serviciului de Pașapoarte Iași, iar programul instituției a fost extins la peste 10 ore. 

Cererile de eliberări pașapoarte sunt în creștere la Iași, asta după ce în pandemie, călătoriile au fost restricționate. 

Comisar șef Nicoleta Nistor, șef Servicii Pașapoarte Iași: „Numărul solicitanților a crescut simțitor în ultima perioadă. Se resimte aceasta și în sistemul de programare online pentru că accesul pentru a depune cererea de pașaport se face pe sistemul de programare online www.epasapoarte.ro. Sunt minim 300 de cereri depuse pe zi, am extins programul de lucru de la 8 la 20 pentru toate ghișeele, deoarece intervalul de depunere este mai mare, pentru a se asigura aceste măsuri de protecție, astfel încât să nu existe o aglomerare mare de persoane și să nu se intersecteze prea mulți  cetățeni”.

Pentru că numărul solicitărilor a crescut, Serviciul Public Comunitar Iași va deschide de săptămâna viitoare încă o cameră de preluare pentru documentele cetățenilor. Aceștia pot opta și pentru primirea pașapoartelor la domiciliu pentru a evita aglomerația de la ghișee.

Comisar șef Nicoleta Nistor, șef Servicii Pașapoarte Iași: „Există un număr mare de documente zilnice care se eliberează. Pot solicita la ghișeu eliberarea acestora la domiciliu, contra unei sume de 10 lei, care nu mărește termenul de eliberare. Termenul de eliberare reducându-se de anul trecut la 5 zile, 5 zile lucrătoare. Este un termen rezonabil, doar pe sistemul de programare online, la Iași există un decalaj important și lucrăm în acest moment ca de săptămâna viitoare să mai introducem în sistem o cameră de preluare, astfel încât această posibilitate să fie extinsă”. 

Din cauza pandemiei, în anul 2020, s-au înregistrat 35.000 de cereri pentru pașapoarte, iar, prin intermediul consulatelor, aproximativ 23 de mii de solicitări. Această diferență se cauzează faptului că ieșenii nu și-au mai făcut vacanțele sau nu au mai plecat la muncă în străinătate, iar mulți nu au revenit în țară pentru refacerea documentelor.